Servicii și soluții

ROMELECTRO

Cu o experienţă de peste 50 de ani pe piaţa locală şi internaţională, Romelectro este în prezent unul dintre cei mai importanţi EPC contractori din România, acoperind prin intermediul proiectelor sale întregul lanţ al energiei: de la producerea la transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică.

Servicii și soluții - Proiecte hidroenergetice

Potenţialul hidroenergetic va reprezenta întotdeauna o soluţie eficientă pentru consolidarea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.

Romelectro, prin departamentul hidro specializat, oferă servicii integrate, de la consultanță, proiectare şi inginerie până la dezvoltare și execuție la cheie a proiectelor în domeniul hidrotehnic și hidroenergetic.

 

În calitate de Contractor General, Compania Romelectro este implicată în realizarea celor mai provocatoare investiții din România, în domeniul hidroenergetic, de după anul 1990: amenajarea complexă a râului Jiu şi retehnologizarea CHE Stejaru. 2015 a fost anul de referinţă pentru ambele proiecte, reluându-se lucrările pe segmentul Bumbeşti–Livezeni şi iniţiindu-se procesul de reabilitare al Centralei Stejaru.

 

Amenajarea complexă a râului Jiu va completa segmentul de producere a energiei cu încă 65 MW prin următoarele unităţi:

  • ·CHE Dumitra, 24,5 MW, localizată pe malul drept al râului Jiu, echipată cu 3 turbine Francis verticale.
  • CHE Bumbești, 40,5 MW, localizată pe malul drept al râului Jiu și echipată cu 3 turbine Francis verticale.
  • ·CHE Livezeni, 0,14 MW, localizată pe platforma tehnologică adiacentă barajului și prizei de apă, echipată cu o turbină elicoidală tubulară.

Centrala Hidroelectrică Stejaru reprezintă prima capacitate hidroenergetică importantă – 210 MW, generând de-a lungul celor peste 50 de ani de exploatare 22 TWh. Proiectul de 75 milioane euro se va derula pe parcursul a 5 ani şi va include înlocuirea completă a turbinelor, generatoarelor şi echipamentelor electrice, precum şi reabilitarea echipamentelor hidro-mecanice auxiliare.

 

De asemenea, Romelectro deține și operează 3 microhidrocentrale la Voineasa, de-a lungul pârâului Mănăileasa, cu o putere instalată de 1,45 MW şi aproximativ 4 GWh producţie anuală de energie verde.



Oferta Romelectro

  • ·Studii, cercetare - dezvoltare
  • ·Consultanţă tehnică şi comercială
  • Proiectare de bază şi de detaliu
  • Furnizare de produse, echipamente si know-how
  • Servicii de montaj echipamente şi instalaţii
  • Lucrări de construcţii
  • Supervizare şi management al şantierului
  • Punere în funcţiune
  • ·Monitorizarea funcţionarii în perioada de garanţie
  • ·Mentenanţă, reabilitare şi modernizare

ROMELECTRO SA © Copyright 1971-2023. All Rights Reserved.