Romelectro a câştigat o licitaţie internaţională în Kosovo

Romelectro a câştigat licitaţia internaţională şi a semnat contractul de execuție a unor linii electrice de înaltă tensiune pentru compania KOSTT (Kosovo), operatorul de transport și de sistem.

Investiţia, în valoare de puțin peste 7,5 milioane euro, va fi finanţată de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Lucările constau în execuția la cheie a cinci tronsoane de linie de 220 kV și 110 kV, simplu și dublu circuit, cu pozare atât aeriană, cât și în cablu.

Contractul va fi executat cu participarea mai multor firme din cadrul Grupului Romelectro. Astfel, proiectarea va fi asigurată de ISPE (Institutul de studii și proiectări energetice), stâlpii metalici vor fi confecționați la CELPI București, iar specialiștii de la Electromontaj Sibiu vor asista execuția și punerea în funcțiune. De asemenea, au fost antrenate și firme locale pentru lucrările de construcții montaj.

Dl Cristian Secoșan, Directorul General al Romelectro, a declarat: ”Am câştigat această licitaţie internaţională pentru că am avut cea mai bună ofertă, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar. După cum anunţam, am redefinit strategia corporativă a Grupului, una dintre direcţii fiind revenirea puternică pe piețele externe. Spațiul ex-iugoslav este unul de interes pentru noi, pentru că aici se fac investiţii importante, în capacităţi noi de producere a energiei sau în retehnologizarea celor existente, precum şi în modernizarea şi extinderea reţelelor de transport și distribuție. Contractul pe care l-am câştigat face parte dintr-un portofoliu mai amplu de lucrări, prin care țările din Balcani își consolidează sistemele de transport, în scopul creșterii calității şi siguranței în alimentarea cu energie şi al asigurării interconectării sistemelor de transport din regiune”.

Grupul Romelectro va continua să participe și la alte licitații externe ce presupun lucrări complexe, concentrând pentru implementarea acestor proiecte resurse din cât mai multe companii românești.